Dacă cineva se plictiseşte:

În faţa flămândei oglinzi stau şi îmi privesc gândurile reflectate în culori mate. Plouă în litere, şi-n foaia galbenă se scurge timidul Chronos fără să lase urme printre rândurile şterse. Lumina din spatele degetelor încleştate pe creasta muntelui de rateuri solemne, vibrează în parfumul de călimară fără să trezească fotonii adormiţi. Timpul se-ntrece cu cadenţa aritmică a cordului veşnic roşu de prisos. În dosul ferestrei, pe bolta îngheţată ce stă să se prăbuşească aleargă norii fugăriţi de vânt, stârnind hohote printre florile îmbătrânite prematur. Numai tu, veşnicul copil, izbit de impalpabil, simţi cum îţi adoarme materia pe scaunul tronificat, scufundându-te într-o noapte subatomică... Veşted şi aburit, praful se adună în straturi, sepificând mişcările lui Chronos.

Happy end.

Venind dintr-o lume de un negru prea clar în noaptea cenuşie, m-am pus a scrie pentru cei ce ştiu că nu există, dar poate au fost, pe orizontul abisal. Un gând vertical d-un sumbru minut sclipea pe cerul întunecat spunându-mi cât de efemeră e clipa cea lungă care e mult prea importantă în schiţa şubredă a destinului. Adierea suavului vânt îmi încrestase între neuronii hiperactivi ai actualei generaţii o plăcută umbră de o potenţială escapadă în transcendent. Aflându-mă în postura de scrib latent, îţi conturez o lume construită numai pentru spiritul tău într-un cub autonom ce se micşorează sfios pe zi ce trece. Dorinţa ta de a contribui la schimbarea schiţei trasate din linii subţiri şi străvezii, îţi este suprimată de clipa primordială, de primul inocent minut din lungul şir al zilelor ca noaptea. Sufletul scufundat în aerul insuficient, trebuie să-şi găsească hrana în efemerul etern al clipelor tot mai rarefiate ce sclipesc pe pânza vieţii. În imposibilitatea de a cuprinde văzduhul trăirilor ce se scurg ca leucocitele prin venele corpului tău, poate, în schimbul eternei bătălii, vei mai prefera liniştea.

Ora 12. Închiderea.