Elpis în misiune

Câțiva stropi de lumină și deja te simți inundat din interior. Strop cu strop... oceanul de suferință în care plutești în derivă devine tot mai albastru. Nimic nu mai pare atât de apăsător ca înainte. Ești martorul genezei semnificației propriei tale suferințe... Pentru prima dată simți că Zeus chiar îți zâmbește... prin Elpis. Dacă stropii luminoși s-ar transforma într-o ploaie perenă, ar avea capacitatea de a obnubila în profunzime infinita suferință din viața ta... Lumina oferă semnificație suferinței, chiar dacă asta implică suferință adițională... Daca nu ai simțit și oferit lumină, nu ai trăit aievea.

Cine oare ar sta pasiv în mod conștient când oportunitatea de a trăi o parte a semnificației vieții se arată în chip providențial?

Datorită disperării lăuntric înrădăcinate, îți dorești cu orice preț să te înfrupti dintr-o lumină homerică, sperând că astfel îți asiguri o transhumanță împăcată spre răcoarea eternă. În contextul dat, hormonii inevitabil fecundează cu neuronii, născându-se așadar... himere. Instinctual alergi după ele fiindcă râvnești tot mai mult, și mai intens, și mai frecvent... să ploaie cu lumină, deoarece arde ceva în tine. Arde nevoia de afectivitate, sentimente și emoții specifice apogeului condiției umane.

În solitudinea ecoului plimbării lunare, visezi lucid cum Elpis îți stinge... lumânărea ce arde de dragul creației.

Drogul cœurmonal

Întors dintr-o lume în care Chronos nu există, unde succedarea mecanic-repetitivă a evenimentelor determină o stare copleșitoare, unde gândurile se manifestă doar în jeturi... simți iar cum timpul se prelinge lent printre sinapsele cœurmonale. Fluxul constant de gânduri îți scaldă ființa într-o baie de speranță fragilă care te fascinează în ecou ore în șir. Te simți de parcă ai parcurs pe nemeritate transcendentul. Ai senzația unei feerii neuronale unde hormoni fosforescenți dansează valsuri perverse în eterul materiei cenușii. Dorești cu ardoare să prelungești această stare de relaxare existențială... În căutarea de a te întoarce în lumea necunoscută rațiunii, constați că totul depinde de un drog de care te poți bucura numai asumându-ți riscuri exogene. Călătoria atemporală potențată de acest elixir al sufletului... pare a mistui neajunsurile lumii laice. Simți că fără acest drog ceva în cutia toracică s-ar sfâșia iremediabil. Totul depinde de indulgenta înțelegere a hemoglobinei gazdă... Cu ea tinzi neîncetat să obții simbioza providențială pentru a-ți garanta atemporalitatea... spre eternitate.

Murmuri în fundal, temeri de apus prematur... și bucurii vesperale...

Subscribe to the RSS feed