Soarele din lumină

Salut, oameni buni!

Am luat decizia să continui să mai scriu texte artistice. Ultimul text artistic a fost scris pe data de 1 decembrie ... 2007 ;). Voi încerca să schimb stilul într-un proces lent. În mod evident, acest text este în stilul obişnuit:

Mai ştii tu soare cum îmi ziceai tu "lumină", în ploaia de raze solare? Atunci când ale noastre lumini erau contopite într-o metaformă omogenă ce plătea tribut zeilor, iar neuronii noştri calmi dansau un vals cu capetele bulbucate de un exces de ocitocină. Lumina omniprezentă eclipsa sinapsele neuronilor din lobii frontali, astfel încât funcţiile vitale supravieţuirii erau doar un reflex. Deşi ea pâlpâia ca un neon defect, era a noastră şi era bună. Numai o scânteie a fost necesară ca o revoluţie la rezoluţie mică să se petreacă. Acum, în cea de-a doua zi a genezei, când lumina şi întunericul sunt două entităţi diferite şi cuantificabile pe plan conoscitiv, ale noastre lumini sunt la ani lumină distanţă fiindcă quarkurile ce compun materia grea a entităţii tale sunt suboptimal aliniaţi şi astfel un proces de repulsie reciprocă a decis soarta. Întunericul ne învăluie precum o pauză în infinitul etern, asigurând pacea. Când repauzat voi fi, lumina mea nu va înceta a mai fi, dar a ta lumină fără fond cu mult timp înaintea repaosului etern va fi stinsă.

Inefabilul a prevalat iaraşi.

Subscribe to the RSS feed