Another writing of mine. This is something different, ironic style.

Ce eşti tu când cu ochii tăi străvezii şi egoişti te uiţi în sfintele cărţi şi citeşti nişte litere mici ce-ţi par mai mult furnici? Armonia şi semantica literelor luate ca un întreg unitar, ţi se scurge prea repede printre sinapsele blocate din ţeasta-ţi fragilă şi zâmbeşti anorexic ca un naiv profesionist la multitudinea de cuvinte ce par a fi înşirate pentru a-ţi pierde timpul prea puţin preţios. Când nici foaia nu-ţi mai este de folos, dai uitării şi ultima speranţă a noastră. Ce îmbinare magică de litere timide te-ar putea defini(i) pe tine, cel ce te regăseşti în lumea stâlcită, dar multă?

/dev/null