A doua venire

Am realizat un text ca exercițiu experimental... imaginativ și conceptual. Nu este menit să ofenseze pe nimeni, și nici nu am ca scop să fac atingere la creștinism. Lectură plăcută să aveți.

În ceața învolburată a cosmosului, unde granițele timpului și spațiului se împletesc, s-a apropiat un moment de socoteală divină. Dumnezeu, cunoscut de mulți drept Yahweh, Iisus, Dumnezeul atotputernic, a decis să realizeze a doua Sa venire. De data aceasta, El nu avea să coboare ca figura miraculoasă a lui Iisus Hristos pe care omenirea a cunoscut-o cândva, ci într-o formă care purta semnele suferinței și a imperfecțiunii într-un mod aparte...

Într-un mic apartament dintr-o suburbie oarecare, în SUA, un copil s-a născut... Maria și Joseph, umili muncitori într-o fabrică, au fost binecuvântați cu un fiu pe care l-au numit Iisus. Neavând bani pentru a naște la spital, Maria l-a născut acasă. De la bun început, a fost clar că Iisus era diferit. A venit pe lume cu un picior malformat, un trup foarte firav și cu coloana vertebrală afectată. Datorită corpului său fragil, se mișca cu o mare greutate. Cu toate acestea, ochii lui scânteiau cu o lumină dintr-o altă lume, iar prezența lui emana o seninătate inefabilă.

Pe măsură ce Iisus a crescut, mulți oameni au pus la îndoială înțelepciunea lui Dumnezeu în a dărui astfel de dizabilități unui copil. Alții sugerau că sunt consecințele consumului de droguri și alcool de către mama lui, Maria. Dar cei care au petrecut timp cu Iisus nu au putut nega pacea profundă și înțelepciunea pe care le-a împărtășit-o. Cuvintele lui, deși simple, au purtat greutatea cerului, iar atingerea lui, deși slabă, a adus o mângâiere puternică nevoiașilor...

Când Iisus a ajuns la vârsta de 23 de ani, o revelație a venit asupra lui ca o furtună existențială. Într-un vis, a văzut chipul lui Dumnezeu. În acea față, El s-a recunoscut pe sine. Realizarea l-a lovit cu forța unui tsunami: el a fost a doua venire a divinului, trimis să învețe omenirea adevăratul sens al compasiunii, smereniei și puterii. El era fiul Lui. Dumnezeu întrupat în carne și oase.

Iisus nu a făcut miracole mărețe pentru a-și anunța divinitatea. În schimb, a călătorit din suburbia în care locuia în orașe și metropole, în al lui scaun cu rotile. Anunța prezența lui în diferite locații pe rețele sociale. Clipuri cu el au devenit virale, lumea afla și vorbea despre el tot mai mult. El le-a vorbit celor proscriși, dependenților de droguri, prostituatelor și bolnavilor, împărtășindu-le mesajul său de iubire și acceptare. El i-a învățat că adevărata divinitate nu constă în perfecțiune, ci în claritatea inimii și în puterea spiritului.

Într-o lume obsedată de perfecțiune, de fizic și putere, învățăturile lui Iisus au fost revoluționare. El a predicat că fiecare persoană, indiferent de starea sa fizică sau mentală, era un vas al divinului. El a subliniat că suferința nu este o pedeapsă, ci o cale către înțelepciune și empatie. Predicile sale aveau loc în cele mai improbabile locuri: suburbii, adăposturi pentru cerșetori, aziluri, penitenciare, bordeluri și mahalale. Stătea alături de cei care fuseseră respinși de societate într-o formă sau alta. Refuza să predice în biserici, spunând că sunt făcute de lupi pentru lupi.

Iisus a îndemnat lumea să îmbrățișeze tehnologiile acelor vremuri, inteligența artificială, cercetarea genetică și explorarea spațială, spunând că este de datoria omului de a desluși tainele creației prin intelect, prin știință. Sufletul și esența omului este neatinsă chiar dacă trupul este augmentat cu componente tehnologice. El vorbea adesea foarte critic despre cum capitalismul a sedus creștinismul, cum l-a transformat într-o religie predominant materialistă, coruptă, cu practici ce nu au legătură cu Dumnezeu.

Unul dintre cei mai devotați adepți ai săi a fost o tânără pe nume Miriam, care se născuse oarbă. Nu văzuse niciodată răsăritul sau chipurile celor dragi, dar vedea lumea mai clar și mai profund decât majoritatea oamenilor. Sub îndrumarea lui Iisus, Miriam a devenit o voce puternică pentru cei marginalizați, învățându-i pe alții că adevărata vedere vine din interior.

Influența crescândă a lui Iisus nu a trecut neobservată. Autoritățile religioase, care și-au construit puterea utilizând frica și mijloace de manipulare a maselor, l-au văzut ca pe o amenințare. Ei nu au putut înțelege un mesia care purta semnele imperfecțiunii, un mesia care îmbrățișează tehnologia și știința, unul care se asociază cu pariah societății. În ochii lor, divinitatea era sinonimă cu putere, măreție și perfecțiune, nicidecum cu fragilitate și handicap.

Ei au căutat să submineze mesajul lui Iisus, răspândind zvonuri și instigând frică, utilizând deep-fake-uri generate cu inteligență artificială. În ciuda eforturilor de a-l discredita, numărul oamenilor care-l urmau pe Iisus a crescut progresiv, pentru că mesajul lui a rezonat profund în rândul celor care fuseseră mult timp în suferință, marginalizați sau antagonizați.

Într-o întorsătură crudă a sorții, Iisus a fost arestat și adus în fața unui tribunal. Învățăturile sale, care amenințau ordinea stabilită în creștinism, erau considerate eretice. Procesul a fost un simulacru banal. Verdictul a fost rapid dat: crucificare. Decizia de a-l crucifica era atipică vremurilor, dar s-a procedat așa ca bătaie de joc. Liderii vremurilor, au decis să fie transmis în direct evenimentul pe toate rețelele de streaming și canale TV majore.

De îndată ce sentința a fost pronunțată, Iisus a fost brusc prins de gardieni. Scaunul lui cu rotile a fost dat brutal deoparte. Fără acesta, Iisus a rămas la mila agresorilor.

Drumul către The Stonewall Inn (New York City), cunoscut sub numele de Via Dolorosa, a început în inima orașului, și ducea pe alei și străzi înguste și aglomerate. Călătoria ar fi fost dificilă pentru orice prizonier condamnat, dar pentru Iisus, a fost o cale cu suferințe inimaginabile. Fără scaunul cu rotile, a fost forțat să se bazeze pe piciorul său slab și malformat, fiecare pas fiind o luptă împotriva durerii.

La început de Via Dolorosa, Iisus a fost pus să care în spinare o cruce din lemn masiv. Lemnul tăiat aspru i-a săpat în carne, agravând rănile crude de pe spate pricinuite de loviturile gardienilor. Povara era imensă, mult prea grea pentru trupul său firav, dar gardienii îl forțau fără milă, fără compasiune. L-au târât pe străzi și l-au lovit cu bestialitate. Pietrele ascuțite aruncate de oameni îi tăiau mâinile și genunchii. Rămâneau dâre de sânge în urma lui.

Fiecare pas era un chin imens... carnea pe trupul lui Iisus tremura din cauza eforturilor. Mulțimea era un amestec constituită din adepți de-ai lui și oameni care voiau doar să asiste la spectacol, cu fascinație morbidă. Unii îl batjocoreau și îl scuipau, în timp ce alții plângeau în tăcere, neputincioși să intervină. Întreaga călătorie a fost transformată într-un spectacol de violență și cruzime transmis în direct pentru miliarde de oameni, direct pe ecranele dispozitivelor lor.

Ajuns la The Stonewall Inn (New York City), Iisus a fost dezbrăcat de haine. Trupul său fragil și malformat era învinețit și însângerat, și acum era în văzul tuturor. Gardienii l-au așezat pe crucea ridicată, întinzându-i cu agresivitate brațele și picioarele. Iisus a atârnat între alți doi inculpați: un criminal în serie și un terorist cibernetic. Mulțimea s-a adunat dedesubt, unii continuând să-și bată joc de el, alții rugându-se și plângând. În ciuda durerii chinuitoare, Iisus i-a privit cu o plinătate de compasiune și iertare.

În timp ce atârna pe cruce, cu trupul lui firav, zdruncinat de durere, Iisus privea peste mulțime. Printre chipuri a văzut frică, ură și confuzie, dar și o licărire de speranță și iubire.

Cu ultima sa suflare, Iisus a rostit cuvinte care aveau să răsune în veșnicie: „Iartă-i, căci nu știu ce fac”. Moartea lui a fost un moment de transcendență profundă, o îmbinare a suferinței umane și a iertării divine.

Când Iisus a murit pe cruce, o tăcere profundă a cuprins întregul Stonewall Inn (New York City). Mulțimea s-a împrăștiat, lăsând doar câțiva adepți fideli care să-i îngrijească trupul. L-au coborât cu blândețe de pe cruce, cu mâinile tremurând de întristare și evlavie. Trupul zdrobit al lui Iisus a fost depus într-un mormânt.

Trei zile mai târziu, mormântul a fost găsit gol de Miriam. Iisus a înviat, nu într-un corp glorificat, perfect, ci în aceeași formă în care trăise și murise – fragil, imperfect și totuși scăldat de lumină divină. Învierea Sa a fost o mărturie a puterii eterne a duhului asupra cărnii, a iubirii asupra urii.

Iisus a continuat să se mai arate urmașilor săi, împărtășind învățături și binecuvântări finale pentru câteva zile. El a subliniat că dizabilitățile sale fizice nu au fost o piedică, ci un simbol puternic al solidarității lui Dumnezeu cu cei zdrobiți și suferinzi. El i-a îndemnat să vadă divinul în fiecare chip, să-și îmbrățișeze propriile imperfecțiuni și să găsească putere în vulnerabilitate.

Mesajul lui Iisus a transformat lumea. Adepții săi și-au răspândit învățăturile peste tot, întemeind comunități care i-au îmbrățișat pe cei marginalizați și au celebrat frumusețea imperfecțiunii umane. Viața și învierea lui au devenit un far de speranță pentru toți cei care s-au simțit nedemni sau de neiubit. Un singur miracol a realizat pe parcursul vieții lui: a reînvigorat cu adevărat creștinismul într-o cultură și societate profund secularizată, cum nimeni nu a reușit vreodată.

Cu timpul, povestea celei de-a doua veniri a lui Dumnezeu, sub forma unui Iisus cu handicap, a devenit o narațiune puternică despre răscumpărare și umanitate. A contestat însăși fundamentele normelor societății, îndemnând la o reevaluare a ceea ce înseamnă a fi creștin și a relației omului cu divinul. Și în inimile celor care au crezut, a aprins o flacără vie de compasiune, amintindu-le că divinul nu rezidă în perfecțiune, ci în capacitatea nemărginită de a iubi și de a fi iubit. Povestea aceasta este o mărturie a adevăratei naturi a divinității – o natură care transcende perfecțiunea, îmbrățișând întreaga umanitate în iubirea sa vastă și necondiționată.

Noul Creștinism aduce Bibliei o parte nouă numită Testamentul Imperfect. Aceasta este constituită din șapte cărți canonizate după 15 ani de la decesul lui Iisus. Acestea au fost certificate digital de către mama lui Iisus, Miriam și alți apostoli ai lui. Noile cărți sunt: Evanghelia Mariei, Evanghelia lui Miriam Clarvăzătoarea, E-mail-urile către Califatul Germaniei Mari, E-mail-uri către Templul Zionist al Israelului din Gaza, Perfecțiunea imperfecțiunii, Techno Deus și Omega.

Gânduri din purgatoriu

Unde și când: Londra, octombrie - decembrie, 2015

Pe durata șederii în Londracu am decis să-mi vomit gândurile ca un stârv puturos în cuvinte sclifosite. Globii ovulari sensibili... vor ustura până la finalul acestei lecturi deșănțate. Atenție...

Începe...

Cu pași greoi, din cerul gurii cariate...

Plouă în întuneric cu stropi împuțiți de carne stată. O putoare mortuară umple întregul. Miroase pretutindeni a moarte omniscientă. Putoare... și iar putoare... Precipitații de dureri cotidiene. Se creează o odă din infern despre unica specie de pe Terra condamnată la suferință conștientizată.

Mărunt și des cad din cerul de beton asfaltat flegme de proveniență divină. Divinitățile își aduc aportul la descompunerea și putrefacția întregului. Lipsa unei selecții naturale corespunzătoare contribuie la erodarea culorilor. Acum și dihaniile, nătângii, sluțenile, handicapații și cadavrele leguminoase au șansa de a trăi și îmbâcsi pământul cu a lor existență sfâșietoare. Este o atmosferă de scârbă funebră în ciuda hoiturilor care cred că trăiesc o viață frumoasă.

Se aleargă inconștient cu bale și spume într-un freamăt neîncetat... spre moarte. Toată lumea urmează îmbătată de "darul divin" același șablon, aceleași tipare, fără sens. "Trebuie să trăiești!"... fără oprire ca un aparat cu termen de garanție vag(inal) stabilit... Cadavrele adesea doar în aparență vii, se hrănesc din bucurii efemere.. ca hienele. O vânătoare de himere diafane într-o lume mucegăită. Pentru ce? De ce? Trăim în gol... într-un cavou imens, imens cât marginile conștiinței umane. Nihilism.

Pe cei apropiați adesea îi transformăm în latrine... Ne pătăm unii pe alții cu dejecții abjecte emanate pe cale bucală, generate în creiere de animale scorojite. Prostia, ura gratuită și nevoile personale... ne animează zi de zi până la ultima suflare dielectrică.

Consumerismul în cote ridicole ne ține amorțiți până la ridicol. Fugim de "a gândi", de profunzimi. Superficialitatea ca modus vivendi. Deși... azi putem fi și consumatori de cunoaștere și pseudo-cunoaștere, la alegere. Cunoașterea și știința ca spam... Totul poate fi spam, orice... oricine. Ne spärmuim unii pe alții. Nu există discernământ concret, nici principii, nici valori clare... Am relativizat existența! ... oare și condiția umană?

Suntem homo sapiens digitalis comercialus.

Ah, de când am ajuns și la consumerism existențial? Nenumărate forme de culte, inculte, secte, insecte, religii și denominațiuni. Avem o puzderie de opțiuni. Piață de desfacere spirituală. Cerere și ofertă. Oare nu asta-i cumva printre primele forme de consumerism? Degeaba am trecut prin övulul mediu.

În oaza ispitelor și a nenumăratelor căi de pierzanie fizice, psihice și spirituale, mulți sucombă propriilor vicii sau neajunsuri. Mulți mor pe dinăuntru... Știi ce greu este de a trăi mort? Storși de vlagă, se mențin doar prin dialize existențiale, atât cât să nu moară și fizic... Alții sunt fizic aproape morți, dar în țestele și venele lor se găsește un apetit intens și imens pentru viață... stăvilit doar de propria lor materie.

Atâta suferință în jur... De îți vine să înjuri și să blestemi prima ființă conștientă din geneza omenirii și particulele primordiale ale cosmosului. Nu este suficient că o trăim și o vedem în jur... Ci am ajuns să prețuim, să imortalizăm și să consumăm suferința în forme rafinate, artistice, și chiar să ne batem joc de nenumăratele ei forme, să o tabloidizăm. Să "curgă" muzica și să "cânte" cerneala!

Ne bălăcim cu toții în oceane imense de deșertăciuni și amăgiri felurite, crezând că așa trebuie trăit... la maxim! Am conceput tot felul de religii care să ne creeze, într-un fel sau altul, impresia că fiecare avem un scop în viață. Totuși, nu ai avut vreodată impresia că "a trăi" nu este decât o muncă silnică, zilnc inutilă? Toate promit că după oricât rău sau suferință, urmează bine. Viața de dincolo de moarte nu este decât o promisiune că urmează mai multă suferință. O deșărtăciune. Unde există viață, există și suferință. Nu există viață fără ea.

Suferința care are semnificație, este iubire. Așa se crede. Chiar ș-așa.. puțini au luxul de a trăi așa ceva. Iubirea fără suferință este o himeră. Dar... oare iubirea chiar oferă semnificație vieții? Nu este forma supremă de amăgire?... Poate este la fel de perisabilă ca putoarea lăsată în urmă de orice hoit... viu sau mort. Tot ce omul a conștientizat și conceptualizat este praf în ochi... Vomitături sarbede, acre.

Mai are sens fericirea? Cine a avut curajul să inventeze acest cuvânt?

Este frig... În jur plutește un aer gri... Închid ochii și visez cu entuziasm la ultimele ore. Oare când? Moartea în agonie prelungită... doar eu și câțiva pereți.

Toți murim primind o labă peste bot... chiar la final...

Elpis în misiune

Câțiva stropi de lumină și deja te simți inundat din interior. Strop cu strop... oceanul de suferință în care plutești în derivă devine tot mai albastru. Nimic nu mai pare atât de apăsător ca înainte. Ești martorul genezei semnificației propriei tale suferințe... Pentru prima dată simți că Zeus chiar îți zâmbește... prin Elpis. Dacă stropii luminoși s-ar transforma într-o ploaie perenă, ar avea capacitatea de a obnubila în profunzime infinita suferință din viața ta... Lumina oferă semnificație suferinței, chiar dacă asta implică suferință adițională... Daca nu ai simțit și oferit lumină, nu ai trăit aievea.

Cine oare ar sta pasiv în mod conștient când oportunitatea de a trăi o parte a semnificației vieții se arată în chip providențial?

Datorită disperării lăuntric înrădăcinate, îți dorești cu orice preț să te înfrupti dintr-o lumină homerică, sperând că astfel îți asiguri o transhumanță împăcată spre răcoarea eternă. În contextul dat, hormonii inevitabil fecundează cu neuronii, născându-se așadar... himere. Instinctual alergi după ele fiindcă râvnești tot mai mult, și mai intens, și mai frecvent... să ploaie cu lumină, deoarece arde ceva în tine. Arde nevoia de afectivitate, sentimente și emoții specifice apogeului condiției umane.

În solitudinea ecoului plimbării lunare, visezi lucid cum Elpis îți stinge... lumânărea ce arde de dragul creației.

Drogul cœurmonal

Întors dintr-o lume în care Chronos nu există, unde succedarea mecanic-repetitivă a evenimentelor determină o stare copleșitoare, unde gândurile se manifestă doar în jeturi... simți iar cum timpul se prelinge lent printre sinapsele cœurmonale. Fluxul constant de gânduri îți scaldă ființa într-o baie de speranță fragilă care te fascinează în ecou ore în șir. Te simți de parcă ai parcurs pe nemeritate transcendentul. Ai senzația unei feerii neuronale unde hormoni fosforescenți dansează valsuri perverse în eterul materiei cenușii. Dorești cu ardoare să prelungești această stare de relaxare existențială... În căutarea de a te întoarce în lumea necunoscută rațiunii, constați că totul depinde de un drog de care te poți bucura numai asumându-ți riscuri exogene. Călătoria atemporală potențată de acest elixir al sufletului... pare a mistui neajunsurile lumii laice. Simți că fără acest drog ceva în cutia toracică s-ar sfâșia iremediabil. Totul depinde de indulgenta înțelegere a hemoglobinei gazdă... Cu ea tinzi neîncetat să obții simbioza providențială pentru a-ți garanta atemporalitatea... spre eternitate.

Murmuri în fundal, temeri de apus prematur... și bucurii vesperale...

Plimbare lunară

Plimbându-mă aseară pe lună am avut ocazia să văd una dintre cele mai înalte forme de eleganță. O eleganță atât de grațioasă... O construcție arhitecturală în stil predominant gotic, cu accente delicate de rotunjimi orientale ce înfrumusețează fațadele nespus de mult. Un magnum opus... constituit din diferite straturi de materiale organice îmbrăcate în Kashmirul ielelor. Totul este delicat și catifelat la atingere. La o simplă privire... te magnetizează... să atingi, să treci dincolo de simțurile tactile.

Fiecare clipă a plimbării a fost un răsfăț. Un spectacol pentru simțurile conexe globilor oculari. M-am simțit scăldat într-o căldură luminoasă ce transcede capacitățile rațiunii celei mai profunde...

Nu credeam că dincolo de rochia albastră a cerului se află o asemenea bogăție în Calea Lactee, nr. 26.

Toate frumusețile și bucuriile din trecut îmi par acum mai mult decât diafane...

Mesaj pentru Preafericiți

În ultima vreme am ascultat muzică hip-hop și am fost inspirat de această muzică să realizez o poezie care se bazează pe acest stil muzical.

Poezia realizată de mine are la bază versurile melodiei "Mesaj pentru Europa" de Paraziții. Am încercat să mențin limbajul colorat și strident, vulgar și direct. Coincidențele cu realitatea sunt neintenționate. Din fericire, nu cunosc pe nimeni care să facă parte din categoriile amintite în poezie (sarcasm). Tot ceea ce prezint trebuie considerat ca pură ficțiune dintr-un univers paralel.

Scopul acestei poezii este să atragă atenția asupra unor posibile probleme sociale și asupra unor teme mai puțin dezbătute. NU intenționez să jignesc sau să lezez nici o ființă de pe Terra. Doresc să evidențiez că persoanele cu dizabilități au aceleași frământări ca voi.

Trebuie spus că aceste versuri nu au aplicabilitate în dreptul oricărei persoane cu dizabilități fizice. Unele persoane cu dizabilități chiar cerșesc și nu caută să fie productive sau creative, și nu-și cultivă intelectul lor.

Atenție: Nu citiți dacă sunteți ofensat de limbaj vulgar.

Mesaj pentru Preafericiți:

Nu suntem handicapați,
Nu stăm să frecăm menta.
Facem eforturi
Să ne elevăm
Și nu ne plângem
De condițiile dificile în care ne scăldăm.
Noi nu cerșim cu handicapul la vedere,
Să facem avere,
Și nici nu ne place să vă holbați la noi
De parcă am fi extratereștri la vedere.

Noi nu suntem leneși
Și nici lași, ba chiar luptăm cu ardoare,
Și nu facem eforturi ca să obținem de la voi ajutoare.
A voastră e vina că nu ne putem emancipa
Că ne discriminați de-mi sare voma.
Să îmi bag p**a în mine de-o să găsiți
Persoane cu dizabilități făcând rău cuiva!

Noi suntem marginalizați de la naștere,
Zi de zi, arătați cu degetul și evitați
De orice nătărău sau curvă, fără discernământ!

Avem părinți eroi care se luptă pentru noi,
Muncesc în grabă toată ziua
Și un lucru e sigur:
Ni se cultivă dorința de a reuși-n viață...
... cu ajutorul lor,
Fiindcă a lor iubire sufocantă
Nu percepe că noi putem
Să ne descurcăm în junglă și fără ei.

Ne confruntăm cu legi noi
Date doar de boi,
Pentru integrarea persoanelor cu dizabilități.
Rampe, lifturi,
Tramvaie sau taxiuri accesibile,
Toate par povești, promisiuni deșarte.
Preafericiții nu le implementează
Dansează cu noi un vals amețitor,
În bătaie de joc!
Rampe de sinucidere avem! Mulțumim.

Mă piș pe curvele prea nefericite!
Și nu-i normal
Noi să fim discriminați și de voi.
P**a noastră vă caută cu lumânarea!
Și nu-i normal
Să fim privați și de acest drog.
Parcă-n ciuda noastră,
Vă vedem cum vă despuiați ostentativ în public.
E la modă toleranța,
Dar nu se face mai nimic
Pentru integrarea noastră
În societate, în sexualitate, în administrație
Sau pe piața muncii.
Vă putem trimite la dracu pe toți.
Fain și simplu!

Dacă suntem cu dizabilități
Și poate arătăm ca dracu
Nu înseamnă că suntem ruda săracă.
Nu mai aruncați cu bani în noi
Pe stradă, filarmonică, teatru sau la bar
Nu suntem maneliști, morți-mătii de infecțioși!

Mesaj pentru Preafericiți:
Noi nu putem fi ca voi, dar voi ca noi, da!

Zeloșii prostestanți formează cârnați în ușă,
"Lumina" lor să o împărtășească.
Oameni în suferință vă cad pradă, rând pe rând, ca muștele.
N-avem nevoie de trufia voastră,
De veșnicie, promisiuni și iluzii,
Și nici de principiile ipocrite care le vindeți.
Băga-mi-aș p**a în "lumina" voastră de căcat
Și-n curvele, pardon, fetele din bisericile porcăite.
Bagă la cap: socializarea cu fanaticii
Dăunează grav sănătății.

Putem face facultăți
Și să dăm pe cărți ultimul ban
Ca să nu fim vreodată gunoieri.
Un scop în viață ca tot omul civilizat să avem.
Putem vorbi trei limbi și putem să vă conducem,
Dar discriminarea din partea voastră este de neclintit
Și ne evitați ca pe ciuma bubonică.

Forțăm uși închise,
Trăim cu vise nepermise
Și ne dorim să muncim, și familie,
Dar pumnul în gură ni-l băgați.
Prejudecăți și dogme,
Legi, boi și smintiți în cale stau!
Vă scăldați doar în aparențe și iluzii.

Bagă la cap repede,
Crede-ne,
Noi nu suntem legume,
Știm ce-i respectul,
Și ne rezolvăm singuri problemele
Și nu suntem o specie inferioară.

Javrele și curvele
În Parlament și-n Biserică
Umblă în blană de oaie.
Vă futeți reciproc pe banii publici.
Iar noi, avem rolul să vă inhalăm căcatul.
Spectatori ca la teatru.

Mulți dintre noi,
Victimele societății,
Trăim în scârbă
Și e adevărat
Unii suntem praf și pulbere psihic,
Dar vă place asta. Știm.
E mai ușor să menții sub călcâi o minoritate fără vlagă.
Banii pentru integrarea noastră socială de la UE
Dispar în pile și p**de bipedale,
În campanii diafane
Și asociații impotente
Care eventual doar ne dezbină...

Cu voi fac sex în draci
Fufele și pițipoancele,
Cu noi își exersează abilitățile:
Sucitul minților, vorbele amăgitoare,
Flirtul aiurea.
Rămânem doar futuți la cap.
Când e vorba de ceva pe bune,
Ca dracu de tămâie se feresc de noi.
D-avem boașe și cerem o muie,
Printre lacrimi de feline
Aflăm că sunt actrițe:
"Vai de mine! Noi suntem amici,
Te iubesc ca pe un frate"
Să vă f*tă dracu până-n gât de ”surori” !

Mesaj pentru Preafericiți:
Noi nu putem fi ca voi, dar voi ca noi, da!

Vănzătorii de himere vânează
Bani-n plus de pe pielea noastră:
Alifii sau ceaiuri, suplimente sau pietre magice,
Religii, culte sau in-culte,
Consumerism existențial pentru oameni slabi.
Toți pretind că vin-n ajutor.
În mormânt ajungi de le dai crezare șarlatanilor.
Voi ar trebui să fiți victimele din "Pădurea spânzuraților"!

Iar acum, pe final, vă spun că
Adevărata subspecie sunteți voi, pariah,
Cei ce faceți copii cu handicap,
Prin tomberoane, după colțuri, în ghetouri.
Vă treziți cu copii peste noapte, terminați
De mizerile ce le băgați în voi:
Droguri, alcool sau fum.
Pentru alocații, voi faceți legume,
Instinctual v-o trageți pe bandă rulantă.
Și generați suferință-n lume.
Educația lor este ultima grijă.
Sunteți criminali cu mască de oameni.
Vă ascundeți copiii în casă,
Izolați la TV, să consume spam.
Rușinea vă roade dacă-i scoateți-n lume,
Îi țineți departe de societate, de lumină.
Maneliști și țigani împuțiți ce fiți,
Ar trebui să fiți eradicați
Fără drept de revocare.

Sunt inofensiv,
Dar gândul meu e criminal...

Sunt inofensiv,
Dar gândul meu e criminal...

Vă mulțumesc pentru lectură.

Articol actualizat: 10 iulie, 2024. Am efectuat corecturi la poezie.

Experimentul Toamna

E un miros de toamnă în tine... O toamnă ambalată în sclipici și culori de păpădii. O multitudine de frunze caramelizate de nesiguranță stau să cadă la următorul val de vânt. Luminofagii tăi s-au umezit... acum sunt de-un luciu straniu, nemaivazut. Lent și delicat, câțiva picuri calzi se scurg din înaltul cer al sensibilităților tale ce transced lumea laică. Dâre de luciu cald aceștia lasă în urmă... pe suprafața fină ce anii și durerile adunate de peste veacuri s-au scurs. Un sentiment de compasiune plutește-n aer, însă acesta nu este exprimat sub forme palpabile deoarece momentul este inexplicabil. O sursă de lumină pozitivă ce pune în mișcare întregul sistem biologic este undeva acolo, ascunsă în tine, însă aparența de diamant refractar și multifațetat fac incomprehensibil fenomenul și încețoșează procesul de anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată activitatea. Ce este oare? O feerie... o dramă, o nebunie sau... stupiditate? Nu se știe exact... Cert este că acum se pot vedea în tine straturile de umanitate așezate într-o non-ordine. Falii considerabile sunt perceptibile. Un haos ireversibil construit bucată cu bucată în timp. Fluxuri externe de non-informații și pseudocunoaștere îți hrănesc stările conflictuale ce-și au rădăciniile în straturi adânci. Astfel, pășești prin lume cu nesiguranță, în timp ce vânezi himere dintr-un balon de pseudosuperioritate. Anii de neoprit trec și trec, nimic altceva nu se vede în urma ta. Val după val, indiferent că este prielnic sau nu, îți alterează traiectoria și menirea. Conștientizezi năpasta și incerci să cauți răspunsuri, să găsești calea și adevărul, dar te împiedici de gnosticismul modern, întruchipat sub alte forme, la fel de înșelător și de perfid ca în trecut, care acum este oferit plebei ca răspuns în timpuri noi la probleme vechi. Asimilând aceste non-valori și acest modus vivendi propus din exterior, există riscul să ajungi un mijloc de răspândire a utopiilor. Apogeul acestui fenomen de poluare este închiderea într-un castel de catifea și diafan.

Prezentul raport se încheie aici. Ce se repetă? Lasă, că știu eu...

Textul a fost scris în 26 septembrie 2010 cu mici completări astăzi, 9 august 2011.

Soarele din lumină

Salut, oameni buni!

Am luat decizia să continui să mai scriu texte artistice. Ultimul text artistic a fost scris pe data de 1 decembrie ... 2007 ;). Voi încerca să schimb stilul într-un proces lent. În mod evident, acest text este în stilul obişnuit:

Mai ştii tu soare cum îmi ziceai tu "lumină", în ploaia de raze solare? Atunci când ale noastre lumini erau contopite într-o metaformă omogenă ce plătea tribut zeilor, iar neuronii noştri calmi dansau un vals cu capetele bulbucate de un exces de ocitocină. Lumina omniprezentă eclipsa sinapsele neuronilor din lobii frontali, astfel încât funcţiile vitale supravieţuirii erau doar un reflex. Deşi ea pâlpâia ca un neon defect, era a noastră şi era bună. Numai o scânteie a fost necesară ca o revoluţie la rezoluţie mică să se petreacă. Acum, în cea de-a doua zi a genezei, când lumina şi întunericul sunt două entităţi diferite şi cuantificabile pe plan conoscitiv, ale noastre lumini sunt la ani lumină distanţă fiindcă quarkurile ce compun materia grea a entităţii tale sunt suboptimal aliniaţi şi astfel un proces de repulsie reciprocă a decis soarta. Întunericul ne învăluie precum o pauză în infinitul etern, asigurând pacea. Când repauzat voi fi, lumina mea nu va înceta a mai fi, dar a ta lumină fără fond cu mult timp înaintea repaosului etern va fi stinsă.

Inefabilul a prevalat iaraşi.

My first poem (in Romanian)

For those who enjoy my artistic writings, in Romanian, I have a "new" one. I've written this poem on 28th of October 2007 at 13:48, and it's my first one:

Moleculele acum cântă în cor,
Îngână un cânt cu trist dor,
Pentru tine, întâia oară
Ca tu să mă auzi de astă oară.

"Nu" este cuvântul ce azi nu-l aud.
Acesta e cel ce-n urmă lasă omul ud,
Iar azi, eu nu îi dau înţeles,
Căci nu doresc să am de ales.

Şi de înţelegi azi aceste vorbe,
Atunci lasă-n urmă tăcerile oarbe,
Ca azi tu înţeleasă să te faci
Şi ca o mică floare să te desfaci.

More illustrations

Salut!

I continued working on illustrating more artistic texts I had. I decided to publish this new set, so here they are:

Réthorique Lucid dreaming The throne Selfish Discrimination Loneliness Starry night

I hope you enjoy these new illustrations :).

Zgândurele cover Another idea which came into my mind was to create an e-book [a PDF file] with all my writings and the illustrations along side. So, now, those who understand Romanian, can download this PDF instead of surfing the blog to read my texts. I think this is "more manageable"/usable :). I've even designed a front and back cover. The title for this e-book is "Zgândurele".

View the Zgândurele e-book (PDF)

Newer entries

Please subscribe Subscribe to the RSS feed

Current page: 1 of 3.