E un miros de toamnă în tine... O toamnă ambalată în sclipici și culori de păpădii. O multitudine de frunze caramelizate de nesiguranță stau să cadă la următorul val de vânt. Luminofagii tăi s-au umezit... acum sunt de-un luciu straniu, nemaivazut. Lent și delicat, câțiva picuri calzi se scurg din înaltul cer al sensibilităților tale ce transced lumea laică. Dâre de luciu cald aceștia lasă în urmă... pe suprafața fină ce anii și durerile adunate de peste veacuri s-au scurs. Un sentiment de compasiune plutește-n aer, însă acesta nu este exprimat sub forme palpabile deoarece momentul este inexplicabil. O sursă de lumină pozitivă ce pune în mișcare întregul sistem biologic este undeva acolo, ascunsă în tine, însă aparența de diamant refractar și multifațetat fac incomprehensibil fenomenul și încețoșează procesul de anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată activitatea. Ce este oare? O feerie... o dramă, o nebunie sau... stupiditate? Nu se știe exact... Cert este că acum se pot vedea în tine straturile de umanitate așezate într-o non-ordine. Falii considerabile sunt perceptibile. Un haos ireversibil construit bucată cu bucată în timp. Fluxuri externe de non-informații și pseudocunoaștere îți hrănesc stările conflictuale ce-și au rădăciniile în straturi adânci. Astfel, pășești prin lume cu nesiguranță, în timp ce vânezi himere dintr-un balon de pseudosuperioritate. Anii de neoprit trec și trec, nimic altceva nu se vede în urma ta. Val după val, indiferent că este prielnic sau nu, îți alterează traiectoria și menirea. Conștientizezi năpasta și incerci să cauți răspunsuri, să găsești calea și adevărul, dar te împiedici de gnosticismul modern, întruchipat sub alte forme, la fel de înșelător și de perfid ca în trecut, care acum este oferit plebei ca răspuns în timpuri noi la probleme vechi. Asimilând aceste non-valori și acest modus vivendi propus din exterior, există riscul să ajungi un mijloc de răspândire a utopiilor. Apogeul acestui fenomen de poluare este închiderea într-un castel de catifea și diafan.

Prezentul raport se încheie aici. Ce se repetă? Lasă, că știu eu...

Textul a fost scris în 26 septembrie 2010 cu mici completări astăzi, 9 august 2011.