Pentru tine... o lumină există. Ea pâlpâie fragil undeva. Nu e palpabilă şi nici de găsit nu poate fi. De vrei să ajungi
la ea, numai Chronos te poate purta la ea. Cu răbdare şi pricepere, vei ajunge. Gestionează timpul cu abilitate şi nu pune
pe podium clipele efemere. Pe linia ce ţi-o croieşti în lume, luna şi stelele, florile şi copacii, să-ţi fie prieteni buni.
Hrăneşte-ţi sufletul şi inima-ţi caldă cu frumuseţea inestimabilă a bijuteriilor din natura ce acum lumea o sugrumă. Ocoleşte
griul monoton şi lumina falsă prezentă-n diferite forme, căci mult prea preţioasa-ţi sănătate ţi-o seacă. Iar de vrei să-ţi
îmbucuri neuronii, primeşte în dar cărţile lăsate în urmă de strămoşii prea-nvăţaţi, căci ele te vor lumina şi îţi vor
deschide ochii în a înţelege tainele lumii; din cuvintele armonios înşirate vei culege simţiri nebănuite. Gândurile transmise
prin cuvântul scris, sunt rodul muncii lor. Sufletul să ţi-l înţelegi, numai prin ele poţi. Uită-te în exteriorul cubului
tău, ca un vultur cu spirit extrospectiv, vezi ce mişcă, nu judeca pripit. Acţionează după ce raţionezi. Vezi imaginea
per ansamblu, observă conexiunile logice dintre evenimente şi nu ignora detaliile, ordonează haosul. Pentru a merge pe
această cale, necesar este ca mediul să ţi-l cunoşti cât mai profund. Cunoaşterea e putere, iar puterea e raţiunea. Curajul
şi verticalitatea să-ţi fie armele împotriva celor ce în drum îţi stau. Nu te uita în întunericul lor, nu căuta lumina
în ochii lor falşi, ci urmează-ţi gândul şi simţirea. Nu asculta cum vântul ispititor îţi cântă, ci ascultă-ţi glasul inimii
trecut prin filtrul raţiunii. O artă să faci din diplomaţie pentru a evita grohăiturile lor insipide. În momentele tale
grele, cu chibzuinţă să iei măsuri, fără ezitări şi fără regrete. Iar de simţi vreodată că speranţa-ţi seacă, eu mulţumit
ţi-o ofer toată. În lumea d-apoi, apreciere vei avea de-n astă lume respect ai oferit. Şi de vezi un om singur numărându-şi
minutele în stele, tu să ştii că lumina lui se îneacă, iar timpul îl scufundă.
"... iar lumea a zâmbit."