Te simţi singur ca-n codru, în ciuda faptului că în jur e o hărmălaie de neoprit. Vrei şi tu să intrii în rând, să faci parte din gălăgie, dar condiţia ta umană te impiedică. Eşti cimentat pentru o veşnicie ca să te simţi izolat. Tu dai voce gândurilor tale şi chiar strigi, dar tu eşti singurul care te auzi. O erodare lentă a spiritului tău se produce ca urmare a singurăţii interioare. Menirea ta în viaţă, de a fi izolat şi un element izolant pentru cei cu care intrii în contact, te scufundă în apus. Trăieşti din inerţia imensă cu care ai fost înzestrat în minutele primordiale ale vieţii ce acum o deteşti. Conştient de imensitatea metagândurilor tale încerci să te prinzi de mână, astfel încât să opreşti înecul neuronilor. Ani şi ani, un război tacit şi rece se va menţine, un război în care armele sunt cele două extreme ale gândirii omeneşti. Pe rând, iraţionalul şi raţionalul, vor juca rolul de zmeu sau de zeu. Iar ca în orice război, cel situat între cele două forţe oponente, are de pierdut cel mai mult. Tu eşti mediatorul. Mai vrei să continui?

The ROBO Design v5 web site interface uses elements found in "The Wind of Change" project: flowers, plants and others. While working on the eye-candy factor of the v5 interface, I thought of creating some wallpapers with the same theme. The blue version was done for those who prefer this color.

I hope you like them :).

Un nou articol imaginativ :).

În umbra marelui Creator stai tu acum şi te rogi a pagubă, sumbru şi dezinvolt. Vorbele-ţi vibrează prin ţeastă străpungând gândurile ce acum-ţi sunt singure pe stâlp. Murmurul profund şi clar în peisajul gol al nopţii cristaline, îngână o odă dedicată propriei fiinţe, particularizându-te prin egoismul prea nefericit. Programezi prin vocalele tale un cântec posac ce are să-ţi spele creierii adormiţi peste zile şi nopţi. Neînfricat de cel ce-ţi umbreşte calea verticală, continui pe orizontalul făgaş apucat în tinereţea-ţi superficială, făgaş ce mâine te va cufunda în culori mate. Silueta-ţi nedesluşită acum tremură la adierea celei mai mici frunze din copacul cel înalt. Uitat de ceilalţi, uiţi la rândul tău de toţi. Nepăsător, sub stelele înflăcărate, aflat în beţia divină, adormi lent, iar mâine o vei lua de la capăt şi mai încrezut.

Noa, că super o fo'.

To whom it may concern,

I've published a new logo on my site. Check it out under Work > Logos > Science Roll. I did this logo for Bertalan Mesko, a student in medicine from Hungary. Along with it, I made a new header image for his ScienceRoll blog site.

Yours truly, Marius :).

La lumina lunii din reflexia oglinzii realizezi că vrei ceva, simţi nevoia urgentă de ceva, nu ştii ce, dar vrei. Zile întregi, săptămâni ai ştiut că e ceva, dar acum o droaie de molecule încep să-ţi iasă pe suprafaţă, membrele superioare-ţi tremură. Literele carbonizate se scurg făr-de sens pe hârtia gălbejită, iar în firavele tale degete, înroşita sapă îţi pare acum prea grea. Triştii pereţi intraţi în rezonanţă cu gândurile tale ce năpădesc printre neuronii ce se îneacă în materia cenuşie, fac o muzică ce izgoneşte muştele îmbătrânite. Acum şi aerul îţi pare că se pripeşte să îţi asigure plămânii oxigenaţi. Brusc! O clipă divină de claritate devine eternă şi poţi să vezi în tine. Ce vezi? Ştii ce este? E un gol adânc şi profund în fiinţa ta. Un gol ce a crescut cu anii, iar acum stagnează ca să-l poţi studia. Şi tu stagnezi cu spor şi nu mai poţi face nimic chiar dacă acum înţelegi ce a fost şi ce e. Acum vrei să faci ceva, nu se poate. Actualmente totul are o aura cu greutate sentimentală, totul este aparte. Mişcările-ţi par un dans sublim în apă, un dans în care corpul nu se mişcă, ci rămâne pe loc rânjind parcă la ceva ce a fost. Respiraţia îţi este de prisos. Sus şi jos sunt totuna, iar stânga - dreapta sunt noţiuni arhaice. Culorile s-au spălat toate. Albul şi negrul s-au contopit într-o substanţă atonă şi eliptică de formă. Particulele de praf îmbibate de strigătul trecutului, în aer stau acum uimite de feeria monotonă a momentului. Fotonii înnebuniţi de mirajul esteticii eternităţii uită să mai perpetueze lumina în unghiurile mai ascunse ale elementelor ce formează decorul sepiat. Timpul trece foarte lent, dar îţi place. Te vezi cum eşti înlocuit de un altcineva şi totuşi nu faci nimic. Stai perplex şi încremenit pentru o eternitate suspendat în eterul imens. Trenul de gânduri interne în gară e oprit, a îngheţat şi vatmanul, şi se zdrenţeleşte cu trecerea timpului efemerid. Ani şi ani, secole şi milenii trec prin tine, dar tu tot dispărut rămâi într-un punct fix.

Ai fost şi tot crezi că eşti.

Dacă cineva se plictiseşte:

În faţa flămândei oglinzi stau şi îmi privesc gândurile reflectate în culori mate. Plouă în litere, şi-n foaia galbenă se scurge timidul Chronos fără să lase urme printre rândurile şterse. Lumina din spatele degetelor încleştate pe creasta muntelui de rateuri solemne, vibrează în parfumul de călimară fără să trezească fotonii adormiţi. Timpul se-ntrece cu cadenţa aritmică a cordului veşnic roşu de prisos. În dosul ferestrei, pe bolta îngheţată ce stă să se prăbuşească aleargă norii fugăriţi de vânt, stârnind hohote printre florile îmbătrânite prematur. Numai tu, veşnicul copil, izbit de impalpabil, simţi cum îţi adoarme materia pe scaunul tronificat, scufundându-te într-o noapte subatomică... Veşted şi aburit, praful se adună în straturi, sepificând mişcările lui Chronos.

Happy end.

Venind dintr-o lume de un negru prea clar în noaptea cenuşie, m-am pus a scrie pentru cei ce ştiu că nu există, dar poate au fost, pe orizontul abisal. Un gând vertical d-un sumbru minut sclipea pe cerul întunecat spunându-mi cât de efemeră e clipa cea lungă care e mult prea importantă în schiţa şubredă a destinului. Adierea suavului vânt îmi încrestase între neuronii hiperactivi ai actualei generaţii o plăcută umbră de o potenţială escapadă în transcendent. Aflându-mă în postura de scrib latent, îţi conturez o lume construită numai pentru spiritul tău într-un cub autonom ce se micşorează sfios pe zi ce trece. Dorinţa ta de a contribui la schimbarea schiţei trasate din linii subţiri şi străvezii, îţi este suprimată de clipa primordială, de primul inocent minut din lungul şir al zilelor ca noaptea. Sufletul scufundat în aerul insuficient, trebuie să-şi găsească hrana în efemerul etern al clipelor tot mai rarefiate ce sclipesc pe pânza vieţii. În imposibilitatea de a cuprinde văzduhul trăirilor ce se scurg ca leucocitele prin venele corpului tău, poate, în schimbul eternei bătălii, vei mai prefera liniştea.

Ora 12. Închiderea.

Holla amigos!

It is a long time since I posted here :).

In this very moment I decided to spam this blog with my very first public WIP image from the upcoming 3D image.

Here it is, enjoy:

Some details:

• Part 1: 3,3 millions of polygons
• Part 2: 0,7 millions of polygons
• Resolution: 2700 x 3500 for each part.
• Render time: unknown by design. Part 1 is split in multiple scenes.

As a reminder: the project was started in August 2005 and nearing completion this year.

More details in the WIP page

Hello!

Incredibly this post is in English ;).

I've decided to publish the colour theme I made for Cinema 4D R10. I didn't like the default one because the colours were too dark for my taste and the overall scheme lacked good contrast between the elements (check boxes, buttons, little switches, etc). For this theme I've changed some buttons to fit with my colours. As you noticed, I am fond of the Windows's colours, so I want my applications to have a consistency in the interface. Most importantly, perhaps, it's that I changed the little tiny dots in the Object Manager. I've made the different states on/off/default very clear and easy to remember.

Hope you like it.

Download the C4D colour theme (RAR archive)

If you like the screen shot, you may download the file. Just extract the files in your \%Cinema 4D installation folder%\resource\schemes\ and run C4D R10 :). Select the colour theme from the Preferences dialog.

P.S. Don't worry about the French user interface.

Another writing of mine. This is something different, ironic style.

Ce eşti tu când cu ochii tăi străvezii şi egoişti te uiţi în sfintele cărţi şi citeşti nişte litere mici ce-ţi par mai mult furnici? Armonia şi semantica literelor luate ca un întreg unitar, ţi se scurge prea repede printre sinapsele blocate din ţeasta-ţi fragilă şi zâmbeşti anorexic ca un naiv profesionist la multitudinea de cuvinte ce par a fi înşirate pentru a-ţi pierde timpul prea puţin preţios. Când nici foaia nu-ţi mai este de folos, dai uitării şi ultima speranţă a noastră. Ce îmbinare magică de litere timide te-ar putea defini(i) pe tine, cel ce te regăseşti în lumea stâlcită, dar multă?

/dev/null